Atunci când vine vorba despre divorț și efectele acestuia asupra foștilor soți este important să știm și ce obligații le revin celor doi cu privire la copii.
Dacă părțile nu se înțeleg asupra domiciliului copilului minor, instanța de judecată ținând cont de interesul superior al copilului, va stabili domiciliul acestuia la unul dintre părinți (și doar în cazuri excepționale la bunici sau alte rude).
În acest caz, părintele separat de copil are dreptul de a menține relații cu acesta, dar și obligația de a plăti minorului o pensie de întreținere.
Conform prevederilor legale, cuantumul întreținerii se stabilește:
-pentru un copil: până la o pătrime din venitul.
-pentru doi copii: până la o treime din venitul net.
-pentru trei sau mai mulți copii: până la jumătate din venitul net.
În cazul în care părintele debitor al obligației de întreținere obține o majorare a salariului sau alte venituri, determină, în mod firesc și majorarea pensiei de întreținere.
Majorarea obligației de întreținere poate fi solicitată de către mamă în numele copilului minor, sau chiar de către copilul major care își continua studiile până la vârsta de 26 de ani.
Modificarea pensiei de înreținere se poate realiza doar pe calea unei acțiuni principale adresate instanței de judecată, aceasta fiind singura care poate modifica cuantumul pensiei de întreținere.
De asemenea, important de știut este și faptul că nu doar creditorul pensiei de întreținere poate solicita modificarea cuantumului acesteia, ci și debitorul acestei obligații, în sensul micșorării acesteia atunci când veniturile sale nete au scăzut.
Potrivit prevederilor legale, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Așadar, fie că doriți majorarea sau diminuarea pensiei de întreținere, pentru ca procesul să fie cât mai ușor pentru dumneavoastră, contactați-ne!
Comments