Negocierea creditului în contextul creșterii ROBOR-ului și IRCC-ului
Acest articol a fost scris într-un context legislativ anterior și este păstrat în arhivă. Informațiile pot fi depășite; pentru situația ta actuală, vezi pagina de executare silită.

În contextul economic actual, ratele creditelor imobiliare au crescut din ce în ce mai mult, debitorii ajungând chiar în imposibilitate de plată și riscând, astfel, să își piardă bunurile imobile ipotecate în urma unei proceduri execuționale.
În această situație, este important ca debitorii creditelor imobiliare să știe ce posibilități legale au la îndemână pentru a-și diminua ratele.
Debitorii care au încheiat contracte de credit cu indice ROBOR au posibilitatea de a trece la IRCC, însă trebuie avute în vedere anumite aspecte:
Diferența dintre IRCC și ROBOR constă în modul de calcul al acestora, respectiv IRCC se calculează pe baza tranzacțiilor efective, în timp ce ROBOR este o medie pe baza cotațiilor afișate – prețuri de strigare, astfel că între ROBOR și IRCC pot apărea diferențe importante. Spre exemplu, în luna septembrie a anului 2022 a existat o diferență de aproximativ 2 puncte procentuale între cei doi indici.
În același sens, trebuie știut faptul că IRCC este aplicabil din octombrie 2022 și are la bază ratele zilnice din trimestrul 2 (perioada aprilie–iunie), iar ROBOR este actualizat la zi, deci între ROBOR și IRCC există o întârziere de câteva luni.
În momentul în care luați decizia trecerii de la ROBOR la IRCC, trebuie să știți faptul că, dacă vă răzgândiți, revenirea de la IRCC la ROBOR nu va mai fi posibilă, iar în eventualitatea în care ROBOR se va diminua în timp, IRCC-ul se va micșora și el, însă cu aceeași întârziere.
O altă soluție pe care debitorii o au la îndemână este ca, alături de avocatul lor, să procedeze la o negociere cu instituția financiar-bancară, prin care să solicite:
- diminuarea ratei lunare de plată pe o anumită perioadă de timp;
- extinderea perioadei de creditare;
- acordarea unei perioade de grație;
- refinanțarea creditului cu o dobândă fixă;
- eliminarea unor comisioane;
- eliminarea dobânzii penalizatoare;
- o reducere a datoriei.
Cu ce vă putem ajuta?
În vederea negocierii contractului dumneavoastră de credit, vom analiza împreună contractul de credit și anexele aferente acestuia, clarificând exact care este situația dumneavoastră, și vom stabili, în funcție de situația financiară concretă, ce doriți să obțineți prin negocierea cu banca și care este soluția potrivită în cazul dumneavoastră.
Dacă vă aflați într-o astfel de situație, puteți solicita o consultanță juridică pentru analiza cazului dumneavoastră.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.



