Potrivit Legii 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau desființare, emisă în condițiile legii la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil teren și /sau construcții – identificat prin număr cadastral dacă legea nu dispune altfel.
Ridicarea unei construcții fără autorizație poate fi constatată de către angajații din cadrul Departamentului de Urbanism al Primăriei – care emite autorizațiile de construcție – sau de către angajații Poliției Locale, din cadrul Departamentului de Disciplină în Construcții, iar amenda poate fi stabilită între 1.000 lei și 100. 000 lei.
Astfel, atunci când ne confruntăm cu ridicarea de construcții fără autorizație, întrebarea firească este cum pot intra în legalitate post factum, respectiv după ce am construit?
1. Dacă ai construit de mai mult de 3 ani și nu ai primit amendă:
Dacă construcția a fost finalizată cu 3 ani în urmă și în tot acest timp nu ai fost sancționat pentru ridicarea unei construcții fără autorizație, autoritățile competente trebuie să constate faptul că s-a împlinit termenul general de prescripție pentru aplicarea amenzilor contravenționale și nu vor mai putea aplica o sancțiune în cazul tău și astfel vei putea obține un certificat de atestare a construcției.
În situația în care autoritățile abilitate îți refuză cererea de intrare în legalitate a construcției ridicate poți ataca hotărârea în instanță.
2. Ți s-a aplicat amendă și ți s-a acordat termen pentru a obține autorizația de construire:
În situația în care ți s-a aplicat o amendă, iar prin procesul – verbal de sancționare ți s-a acordat un termen pentru a obține autorizația, va trebui să te încadrezi în acest termen.
3. Ți s-a aplicat amendă, ți s-a acordat un termen pentru a intra în legalitate și cu toate acestea termenul nu a fost respectat:
Dacă te afli în situația în care deși ți s-a acordat un termen pentru a intra în legalitate cu construcția ridicată, însă nu ai realizat demersurile necesare în acest interval de timp, află că ICCJ a stabilit prin Decizia nr. 10 din 28 iunie 2021 faptul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care partea nu a demarat sau NU A FINALIZAT, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea NU A OBȚINUT ÎNCĂ O HOTĂRÂRE DE DEMOLARE A CONSTRUCȚIEI, termenul stabilit în procesul – verbal de constatare a contravenției ESTE UNUL DE RECOMANDARE.
Astfel că, dacă nu ai obținut autorizația de construire în termenul acordat de autoritățile competente, însă nici nu ai fost dat în judecată de către primărie pentru a-ți demola construcția, poți încă să realizezi demersurile necesare în vederea obținerii autorizației FĂRĂ ca organele competente să îți poată refuza acest drept.
4. Ai construit fără autorizație de construire înainte de 01-08-2001.
Dacă ai ridicat o construcție fără a obține autorizație înainte de data de 01 august 2001, află că îți poți înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în Cartea Funciară pe baza Certificatului de Atestare Fiscală și Documentația Cadastrală a Imobilului.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ NU OBȚIN AUTORIZAȚIE DE CONSTRUIRE?
Dacă nu ai obținut autorizare de construire în niciuna din situațiile anterior amintite, trebuie să știi că Primăria prin intermediul unei cereri depuse la instanță te poate obliga la demolarea construcției sau o poate demola chiar aceasta pe cheltuiala ta.
Te confrunți cu o problemă legată de drept imobiliar sau urbanism? Contactează-ne pentru a afla mai multe!
Комментарии