top of page
Writer's pictureAvocat Ștefania Grigorie

Despre dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune potrivit Noului Cod Civil


Uzucapiunea reprezintă modul de dobândire al proprietății asupra unui bun prin posesie.


Potrivit noului Cod Civil, uzucapiunea este de două feluri: uzucapiunea tabulară și uzucapiunea extratabulară.


Uzucapiunea tabulară este definită ca reprezentând dreptul celui care a fost înscris fără cauză legitimă, în cartea funciară, de a deveni proprietar al bunului respectiv după trecerea unui termen de 5 ani, dacă posesia sa a fost neviciată.


Astfel pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui bun imobil în temeiul uzucapiunii tabulare trebuie îndeplinite cîâteva condiții:


- Înscrierea unui drept real în cartea funciară în absența unei cauze legitime.

- Posesia să fie utilă și de bună – credință.

- Posesia să aibă o durată de 5 ani.


În ceea ce privește prima condiție, absența cauzei legitime presupune că titlul în baza căruia s-a realizat înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de lege: spre exemplu, situație des întâlnită în practică este aceea în care titlul de dobândire a dreptului real provine de la altcineva decât de la adevăratul proprietar.


O condiție la fel de importantă pentru dobândirea dreptului de proprietate este reprezentată de existența bunei - credințe la momentul înregistrării cererii de înscrire a dreptului real în cartea funciară și în momentul intrării în posesia bunului, fiind indiferent dacă ulterior acestui moment posesorul a devenit de rea-credință.


Principalul efect al uzucapiunii tabulare este acela de validare a cauzei nelegitime.



Un alt mod de dobândire al dreptului de proprietate, este reprezentat de uzucapiunea extratabulară. În ceea ce privește uzucapiunea extratabulară, aceasta intervine atunci când:


- Proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, și-a încetat existența

- A fost înscris în cartea funciară declarația de renunțare la proprietate

- Imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.


Uzucapiunea extratabulară reprezintă modul de dobândire a dreptului de proprietate prin posedarea neîntreruptă a bunului timp de 10 ani și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.


Pentru a putea dobândi dreptul de proprietate prin intermediul uzucapiunii extratabulare trebuie ca:


- Posesia să fie utilă

- Să existe o posesie timp de 10 ani.


Astfel, dacă vă regăsiți într-una din sitruațiile anterior menționate în care posedați un imobil, dar nu aveți titlu de proprietate, contactați-ne pentru a vă ajuta!

Comentarios


bottom of page