Recuperarea creanțelor

Serviciul a fost prestat și factura emisă. Cu toate acestea, prețul nu v-a fost achitat de către debitor.
În această situație se naște întrebarea firească: cum recuperez debitele restante?
Există două modalități prin care puteți să vă recuperați sumele de bani: se trimite o somație de plată, iar dacă debitorul nu plătește în termenul acordat prin intermediul somației, puteți introduce cererea privind ordonanța de plată.
Potrivit prevederilor art. 1.014 din Codul de procedură civilă, pentru a putea apela la cele două variante anterior amintite, creanța trebuie să îndeplinească câteva condiții:
a) Să fie certă – existența și cuantumul acesteia reies din actul încheiat între părți sau din alte documente.
b) Să fie lichidă – obiectul ei este determinat sau determinabil.
c) Să fie exigibilă – datoria să fi ajuns la termen.
d) Să rezulte dintr-un contract civil.
e) Contractul să fie însușit de către părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
1. Somația de plată
Somația de plată reprezintă prima etapă în procedura de recuperare a creanței. Creditorul trebuie să îi comunice debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termenul prevăzut de lege.
Trebuie avut în vedere faptul că datoria nu trebuie să fie mai veche decât termenul general de prescripție. După trecerea acestui termen, creanța se prescrie, iar dumneavoastră nu o să vă mai puteți recupera debitele restante.
Termenele exacte aplicabile în cazul dumneavoastră se verifică în cadrul consultanței juridice.
2. Procedura ordonanței de plată
În situația în care debitorul nu răspunde somației de plată, trebuie să introduceți o cerere la instanța competentă, care va trebui să conțină informații referitoare la:
-
datele de identificare ale creditorului;
-
datele de identificare ale debitorului;
-
termenul la care trebuia realizată plata;
-
situația de fapt și temeiul juridic care au determinat nașterea datoriei;
-
suma ce reprezintă obiectul creanței;
-
suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce vi se cuvin.
La cerere se anexează înscrisurile care atestă cuantumul sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia.
În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată în care se precizează suma și termenul de plată.
Dacă vă aflați într-o astfel de situație, puteți solicita o consultanță juridică pentru analiza cazului dumneavoastră.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.



